Reperele culturale ale orasului Galati sunt creatii cu radacini istorice, marturii ale evolutiei comunitatii urbane de-a lungul anilor. Descoperirile arheologice din zona actuala a orasului Galati îi confera acestuia atestare de habitat înca din preistorie.
In epoca premoderna, prosperitatea orasului, mai ales în sec. XVII - XVIII, a creat conditii pentru fondarea edificiilor de cult, ca de exemplu Biserica Precista -donatie a comerciantilor din orasele Galati si Braila în anul 1647, care mai este înca bine consevata. Acest monument ecleziastic este o opera arhitecturala unica în aceasta parte a tarii, datorita fortificatiilor sale interioare, care îi confera statutul de fortareata a fostului oras.
Alte edificii de cult, cum ar fi Biserica Mavramol, Biserica Vovidenia, Biserica Sf. Spiridon, au fost lacasuri de educatie, cultura, arta si spiritualitate.

Arhitectii au combinat diverse stiluri clasice cu stilurile traditionale, recunoscute prin desene de inspiratie florala sau geometrica. Printre cladirile cele mai reprezentative conservate pana în zilele noastre se afla Palatul Administrativ, Palatul Copiilor, Palatul Navigatiei, Muzeul de Arte Vizuale Contemporane, Farmacia Tine, Biblioteca "V.A.Urechia", Universitatea "Dunărea de Jos" etc.
Arta monumentala publica este reprezentata prin statui dedicate personalitatilor culturale si istorice ale orasului si ale Romaniei: Mihai Eminescu, Costache Negri, Mihail Kogalniceanu, Al.I.Cuza, I.C.Bratianu, Lascar Catargiu.

Societatea civila galateana este foarte receptiva la manifestarile oferite de cele trei teatre ale orasului: Teatrul Muzical "Nae Leonard", Teatrul Dramatic "Fani Tardini", Teatrul de Papusi "Gulliver". Aici sunt organizate festivaluri cu caracter national si international: "Zilele muzicale ale Galatiului", Festivalul de operata "Leonard", Festivalul international de teatru "Festingal", Festivalul de Comedie "Colocviu asupra artei si comediei", Festivalul "Gulliver".
Muzeele fac de asemeni parte din viata culturala a orasului Galati. Muzeul de Istorie al orasului Galati (si sectiile sale "Vila Cuza" si Casa memoriala "Costache Negri"), Muzeul de Arte Vizuale Contemporane si Complexul Muzeal de Stiintele Naturii (si compartimentele sale - Gradina Botanica si Parcul Zoo) atrag mii de citadini.

VEZI INTREAGA GALERIE